Nu vă pierdeţi, Oameni

Azi mă gândesc de ce puţin depind întâmplările esenţiale din viaţa noastră…

L-am deschis să şterg praful. Blog se mai numeşte…

Gerul de azi mă pişcă linguşitor de obrajii mult prea palizi pentru o fată de 26 de ani. Argo îşi caută de drumul lui, fericit şi copilăros. N-am mai băut cafea de nu ştiu cât timp. Tot de-atunci n-am mai citit nimic. Parcă mi s-au terminat cuvintele. Lucrurile se schimbă de la o zi la alta. Ieri m-am văzut cu fetele şi azi caut un medic care să mă ajute. „Îţi doresc sănătate…” Un început de frază devenit deja clişeu ajunge la un moment dat să fie cu adevărat cel mai important lucru din viaţa asta scurtă ca o clipă. M-am rătăcit undeva printre toate nopţile, stările, pierderile, regăsirile, bucuriile şi tristeţile din ultimele luni. Nu mi-am dat seama că pot să pierd şi unul dintre lucrurile la care mai mult de jumătate dintre oamenii acestui pământ visează – sănătatea.

Am tot căutat fericire în altceva sau altcineva, până în momentul în care am realizat că fericirea trăieşte, de fapt, în mine. Jobul perfect, locul perfect, vacanţa perfectă, omul perfect… Iar eu unde am rămas? Semi-leşinată în cabinetul medicului. Sfârşiturile dor, d-apoi începuturile… Nimeni, nimeni nu are puterea să te distrugă şi tot nimeni nu poate să te zidească la loc. Pe lumea asta există lucruri pe care nu poţi să le faci decât singur.

Redescoperire. Alte meleaguri. Alte feţe. Alte mici dejunuri şi alte apusuri. Alte mări albastre şi alte păsări călătoare. Numai sănătate să fie… Că de altfel, vorba cântecului „If i lose myself, I lose it all…”