Despre 30 de minute de mers pe jos

A venit momentul când nu am răbdare să ajung acasă ca să zbor direct în dușul fierbinte pentru a mă încălzi. Merg îngândurată pe drum și observ tot mai multe frunze căzute. Miroase a frunze căzute și a nuanțe încă nenăscute. Vântul încearcă să-mi șoptească ceva la ureche, dar eu nu-l aud. Nu știu de ce, cuvântul a șopti mi-a devenit drag. De fapt, știu de ce.

That you give me no, That you give me no, That you give me no, That you give me no, Soul, I hear you calling… Nu mi-a plăcut ziua de azi. Mâine o să fie altfel. Cafeaua de dimineață a fost prea amară. N-am răbdare să-mi cumpăr cartea aia pe care am descoperit-o săptămâna trecută în librărie. Să nu uit să-mi măsor temperatura și să mai beau un ceai de zmeură. Doamne, cât de tare urăsc ceaiurile de zmeură. Dacă mai văd o felie de pizza în fața ochilor… Mâine e miercuri, abia aștept vineri seara. N-am înțeles, de unde frigul ăsta? De ce oamenii întotdeauna încearcă să-și reprime sentimentele, crezând că așa vor fi mai fericiți? E posibil să te întâlnești cu același necunoscut, în exact același loc și la aceeași oră, fix peste trei luni? Hai, vino să mă saluți, nu-mi zâmbi așa timid. Okay, poate data viitoare. Online cu 14 minute în urmă. Sorina, be cool. My song is on repeat and I dont give a… shit. Oh baby refrain from breaking my heaaaaart. Tocmai am dat 100 de lei pe nică. N-am fost la teatru din aprilie. Totuși, trebuie să beau mai multe ceaiuri de zmeură. Ascultarea la volum ridicat pe perioade îndelungate vă poate afecta auzul. Creșteți volumul peste nivelul de siguranță? What? Evident! Shit, și mama mi-a spus de atâtea ori: Sorina, o să-ți rupi capul dacă o să mergi cu ochii în telefon. Încă două zile de august. Întoarce-mă-n august din nou, ți-aș cânta încet, încet, cu buzele atingându-ți urechea. Pe urmă aș adormi, sperând că mâine va fi tot noaptea de azi.

Am vrut să mă abțin, dar n-am rezistat.

Când am ajuns acasă, am vomitat câțiva fluturi care își ieșeau din minți la mine în stomac.