Scrisoare către mama

M-am gândit să scriu, pentru că sunt momente în care eu tac, deși ar trebui să spun multe.

Sunt sigură că voi toți o să spuneți “toate mamele sunt așa, Sorina”, dar credeți-mă, nu-s toate mamele așa.

Mama, eu n-am uitat.

N-am uitat acel ianuarie. Lunile care au urmat le-am suportat pentru că tu ai fost lângă mine în fiecare minut. Pentru că tu m-ai ridicat, m-ai scuturat de praf, mi-ai șters toate lacrimile și m-ai scos la lumină.

N-am uitat noaptea ceea în care ai chemat ambulanța și m-ai dus la spital. Că tu m-ai ținut de mână, ai mers seară de seară alături de mine ca să respir aer curat, că mă sunai de zece ori pe zi ca să te asiguri că sunt bine. Că mi-ai spus atâtea vorbe de încurajare când eu nu mai credeam în nimic. Nici în viață, nici în speranță, nici în iubire. N-am uitat că m-ai îmbrățișat ori de câte ori am avut nevoie, că ai trecut și tu prin ce am trecut eu, poate de sute de ori mai intens. Și totuși ai rămas la fel de senină și cu inima tot atât de deschisă pentru tot ce e frumos și adevărat.

Eu n-am uitat că din orice colț al lumii tot la tine am venit. Pentru că eu întotdeauna am știut că tu ești și că dacă mi-a fost rău, în curând o să-mi fie bine. Mama o să mă primească, o să-mi dea sfaturi, mama o să-mi facă mâncare și o să-mi facă patul. Mama o să mă scoată din orice încurcătură, indiferent de faptul că eu atunci am vorbit urât, am strigat, am trântit ușa, n-am vrut să-i răspund, am râs pe seama ei sau m-am supărat fără motiv.

N-am uitat că mi-ai amintit de zeci de ori că sunt frumoasă, că unii prieteni pot avea mai multe fețe, că trebuie să mănânc fructe și să beau mai puțină cafea, că mâine o să fie frig și ar fi bine să mă îmbrac mai gros, că trebuie să-mi pun căciula (veșnica problemă), că nu e bine să-mi pese atât de tare de alții și atât de puțin de mine, că trebuie să-mi beau pastilele la ore exacte, că timpul trece repede și acum, acum e momentul să savurez momentul, n-am uitat cât de tare te-ai bucurat când am obținut jobul pe care îl visam și cât de tare sufereai când nu înțelegeam ce mi se întâmplă.

N-am uitat când te-am sunat și ți-am spus că el pur și simplu a plecat cu tot ce avea, n-am uitat când m-ai luat de la aeroport, când m-ai dus la aeroport, când m-ai ajutat să-mi fac bagajele și când m-ai ajutat să le despachetez, n-am uitat de câte ori mi-ai făcut ceaiuri cu lămâie, checuri cu piersici și mere, de câte ori am privit filme împreună, de câte ori m-ai întrebat dacă mă doare capul, cum a fost la lucru, cum a fost la întâlnire, cum a fost plimbarea, cum am dormit și cum, în general, mă simt.

N-am uitat că eu o am pe sor-mea, tot pentru că tu exiști. N-am uitat câți brazi am împodobit împreună, câte luminițe am aprins, câte ninsori ne-au albit ferestrele, câte seri am râs, câte cântece am ascultat, câte cine am pregătit, câte weekend-uri vesele au fost și câte încă ne așteaptă să le trăim… tot împreună.

Mama, eu n-am uitat. Viața nu e simplă, mi-ai spus de atâtea ori și eu am simțit asta cu toate celulele din mine. Tu nu poți să-ți imaginezi cât de tare mă bucur că am supraviețuit acestor ultimi doi ani și că lucrurile sunt acum exact așa cum sunt.

Mama, eu azi am 28.

Datorită ție.

(Poză cu titlul: Eu de mână cu mama)