Dezarmare

To my dear, beautiful… friend,

I’m writing you a letter. That’s right, a good old fashioned letter…

Mi se scurge amar pe tâmple cântecul lui Sufjan Stevens, lumânări cu parfum de crâng de violete se contorsionează arzând pe noptieră, prin fereastra întredeschisă se ramifică străveziu aerul fraged al unei seri de primăvară. Vii să mă bei la noapte?

Azi am fost lumină și zbor. Îmi ies metafore prin ochi și boboci de trandafiri sălbatici prin buze. De unde vii ?/ De pe acoperiș, îmi spui naiv și-un zâmbet desprins din răsărituri de soare ți se revarsă sublim peste umbrele feței. Am respirat puțină fericire, mi-am colorat obrajii în nuanțele fructelor culese după ploaie și l-am lăsat pe Eminescu în urmă. Două semafoare la rând mi-au arătat că mai sunt exact 17 secunde de verde. Și-apoi iar trebuie să mă opresc din mersuri euforice. 17 seconds… it’s not even the length of a decent kiss.

Mă culc somnoroasă și caldă pe patul tău; de jur-împrejurul tavanului licăresc a viață luminițe albastre; pe pervaz două cuburi de gheață se îneacă leneș într-un pahar cu whiskey; străzile orașului mișună de oameni pe care nu-i cunosc. Te știu numai pe tine. Ești un început neliniștitor de poveste. Atunci când mă strângi în brațe sunt vecină cu cerul, îmi viscolesc gânduri efemere prin simțuri, miroși a cafea proaspătă cu scorțișoară și ai gust de primăvară. Hai spune-mi, ce gust am eu?

Lecturile merg greu. Dă-mi un pahar de rosé, o pătură moale, un sărut pe frunte și lasă-mă să privesc apusul pe nisip. Am vești bune și unghiile vopsite în culoarea mentei. Se coc mandarine la balcon, orhideea a înflorit în zori, roiul de albine demult a dispărut și am mai învățat o poezie. Vrei să ți-o recit diseară?

Dacă ridic ochii spre lună, simt cum îmi curgi nocturn prin vene.

Ți-aș tot scrie, dar mai știi cum mi-ai zis că unele goluri nu trebuie să fie acoperite de cuvinte?

Nu știu ce sunt.

Bună dimineața.

Sau noapte bună.

Alege(-mă) tu.