Pentru sor-mea

Destul am scris despre iubirile mele efemere.

Hai să vă povestesc puțin despre sora mea.

Ei îi plac brazii împodobiți. Să scrie știri. Să înoate, să gătească tort Napoleon și să râdă tare, din tot sufletul. Eu rar am văzut-o pe sor-mea plângând și niciodată n-am văzut-o să renunțe. Ea are atâta devotament și altruism față de oamenii dragi cum nu prea întâlnești în viața asta.

Sor-mea nu m-a lăsat niciodată să fiu tristă. Ea a fost lângă mine în toate momentele fericite și mai puțin fericite prin care am trecut, îmi știe fiecare expresie a feței și orice privire. N-am cum s-o mint, nici dacă aș vrea :)

Sor-mea m-a luat de mână, m-a ridicat, mi-a dat din curajul și optimismul ei, mi-a spus să uit, să nu uit, să ascult, să mă deschid, să nu fug, să privesc în jurul meu, mi-a spus să iert și să cred. Și crede-mă, eu mă strădui.

Sor-mea mi-a strâns de sute de ori bucățile sparte din inima mea și le-a lipit cu grijă la loc. Ea și-a luat ei tristețea din ochii mei, mi-a șters toate lacrimile, mi-a făcut ceai, m-a învelit și s-a culcat lângă mine. Ca să pot să dorm liniștită.

Sor-mea are un mod incredibil de a înfrunta orice, pentru că ea e toată numai speranță. Eu întotdeauna, în orice întâmplare și neîntâmplare am căutat-o pe sora mea. Să-i vorbesc, să-i povestesc, să-i ascult părerea. Nu este și nu va fi altcineva care ar putea să o înlocuiască.

Eu cred în tine mai mult decât cred în mine. Îți dau și cer cu stele, și primăveri și mare nesfârșită.

Pentru că eu am doar două iubiri veșnice.

Iar una dintre ele… ești tu.

 

La mulți ani. Pur și simplu fii.

Te iubesc.

Cu drag,

Sorina

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s