Luna

zici că am visat. și acum nu știu sigur dacă frumos sau nu.

M-am gândit atât de mult încât abia în zori am realizat că nu am dormit toată noaptea.

Nu știu în ce moment a început totul. Atunci când mi-a zâmbit în lift, în după-amiaza în care i-am dăruit cartea aia pătată, involuntar, de cafea sau pur și simplu în clipa în care i-am strâns palma în mâna mea.

O să mint totuși și o să spun că, de fapt, nimic nu a început.

Ceea ce știu e că simțeam.

O simțeam mereu la granița dintre străin și  aproape.

În fiecare dimineață, îmi promiteam că nu o voi mai căuta, pentru că știam că nu are niciun sens. Întotdeauna însă capitulam nefericit în fața dorului care se răspândise deja, invaziv, în toate zonele conștiinței mele, măcinându-mă lent, subteran.

Simțeam ca un dement parfumul ei când o vedeam venind spre mine, cu mersul ei ușor dezorientat, cu ochi senini, îngândurați. Neliniștit, vroiam de fiecare dată s-o iau în brațe.

Habar n-am de ce-mi plăcea atât de mult. Nici măcar nu e așa frumoasă, cum spun unii.

Încercam să mă conving că, de fapt, o urăsc. Pentru felul ei de a fi, pentru buzele ei, pentru modul în care îmi povestea, luminoasă și calmă, cum i-a trecut ziua. Surprinzător, eram întruna tulburat de prezența ei. Vroiam să-i cuprind capul cu mâinile, să o sărut și să simt cum se pierde, caldă, lângă inima mea.

Când încercam să adorm, o simțeam ca o așchie fărâmițată sub piele și tot ce îmi doream era s-o țin absurd de mână, ca să nu mă prăbușesc inert în neștire. O simțeam vie în toate cântecele care-mi răsunau în minte și în toate filmele pe care le priveam fără ea.

Simțeam cum, de nervi, le-aș fi spars fața tuturor băieților pe care i-a iubit. Că doar e imposibil să fi iubit numai pe unul

Ea va fi întotdeauna părerea mea de rău. Tocmai pentru faptul că niciodată nu voi ști cum ar fi… dacă am fi împreună. 

Voi ști doar cum e să nu fim.

***

eu nu o să mai greșesc. iar să-mi cer scuze e banal și lipsit de logică. pentru că nu știu dacă aș schimba ceva. uite într-atât de ciudat mă simt când rămân singur, încât nu știu ce să fac. 

***

Mai am atât de multe să-ți spun și totodată nu mai am nimic.

Tot ce mi-a rămas, de fapt, e o singură-ntrebare.

Știi cine-i Luna?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s