love that moves the sun and other stars

… dacă m-ar fi lăsat să o iubesc cinci anotimpuri în loc de patru, aş fi ştiut că este a mea pentru totdeauna. din aceste cinci lucruri, nu mi-aş fi iertat unul singur. să o las să plece de cinci ori, iar a şasea oară, să nu o mai văd venind către mine, cu zâmbetul pe buze.

idilic

După niște calcule spectaculoase, mi-am dat seama că scrisesem aceste gânduri 8 ani în urmă și tot atunci le citisem ultima dată. Astăzi, am dat întâmplator de ele și îi ziceam surorii mele despre cât de credulă și sinceră eram, iar ea, isteață din fire, mi-a tăiat-o la fel de onest: statistic vorbind, nu s-au schimbat prea multe. Ignorând cu multă dibăcie cele spuse de sor-mea, mă uit retrospectiv la mine și mi-aș da o palmă îmbrățișare. Ăsta era abia începutul și eu habar n-aveam. Dar dacă e să vorbesc serios, mi se pare una dintre cele mai haioase notițe pe care le-am scris.

Here’s to the end of another shitty year we’ll one day be strangely nostalgic for

Seara a început cu trei shot-uri de tequila, care mi-au alunecat pe gât cu atâta uşurinţă, ducându-se parcă nu în stomac, dar direct în inimă. Mama s-a uitat de vreo câteva ori urât la mine şi mi-a zis că nu-i plac gesturile mele în seara de Revelion. Nu pot să spun că tare m-au afectat cuvintele ei, însă conştiinţa mi-a strigat la ureche să-i las nu-ştiu-cui jumătate din ultimul pahar pe care mi-l turnasem. Sticla, în sfârşit, era goală, aşa ca sufletul meu. M-am gândit că măcar un lucru l-am dus până la capăt în 2012. Mi-am ondulat în grabă părul şi am aruncat pe faţă machiajul pe care pot să-l fac deja cu ochii închişi şi m-am dus să-mi afişez zâmbetul fals în nişte poze „la brad”. Filmul „Ironia sorţii” mi-a umezit ochii de vreo câteva ori, amintindu-mi în primul rând de tata şi apoi de tine. Totul începuse, de fapt, de la gândul de a te lăsa definitiv în anul care trece, cu tot cu cântece, ceai din ierburi şi săruturi cu dulceaţă de gutui. Am scris mesajul hotărâtor şi l-am salvat în „Drafts”, pentru o sinucidere mai lentă şi mai frumoasă. Trecuseră câteva ore bune până am apăsat „send” to „unknown”. Era un mesaj 4 în 1, l-am scurtat cât am putut eu mai bine, pentru că dacă atunci ţi-am zis că şi mie mi-e greu uneori să îţi spun ce simt, acum mi-aş fi dorit să-ţi scriu o scrisoare de patru pagini şi tot n-ar fi fost de-ajuns. „Nu o să comentez mesajul tău… dar o sa îţi urez şi ţie la mulţi ani”. Cam aşa a sunat răspunsul tău… nu-mi amintesc exact virgulele şi punctul, pentru că l-am şters imediat cum l-am primit. Am recitit ce ţi-am scris şi mi-am dat seama încă o dată de pohuismul tău incurabil (pe care l-am apreciat) şi că, într-adevăr, tot ce mi-ai spus în serile în care am fost împreună nu a însemnat nimic. În momentul ăla atât de dramatic pentru mine mi-am amintit că cineva a scris într-o carte: „Odată, el îi povestise un lucru de neconceput pentru ea: invalizii simt dureri, cârcei, furnicături în piciorul sau mâna care le-au fost amputate. Întocmai așa cum i se întâmpla și ei când îl simțea acolo unde nu mai era.” Nu ştiu cum de nu am plâns ieri. Era cazul. Dar era prea multă lume. Azi mamei mele i s-a părut suspicios modul în care m-am uitat la ea, apoi la sora, apoi din nou la ea şi, într-un final, iarăşi la sora. Şi sor-mea a spus: “Tu vrei ceva.” Am zâmbit şi am spus că nu vreau nimic. Prima minciună în noul an.

„Sorina, tu eşti o persoană frumoasă. Şi nu mă refer acum doar la aspectul fizic. Tu eşti un om frumos.”  Radu vede în mine ceva ce tu nu ai văzut.

   If someone make you miserable more than they make you happy, it doesn’t matter how much you love them, you need to let them go. Well, that’s exactly what I’m gonna do. (1 Ianuarie 2013)

Vă las pe voi să ghiciți ce a urmat.

black spring

Mă uit la voi și mă minunez. Fericirea (în toată aparența ei) se revarsă peste marginile paharului din care beți și mă gândesc dacă mai merită să povestesc ceva în cartea pe care, probabil, eventual, o voi scrie. Acum nu-s sigură… eu am crezut prea mult sau n-am crezut deloc? Ce mai contează, rezultatul e același. Un răspuns (aproape) exhaustiv, ar fi spus, zâmbind.

Tu ești exact ca un început de Martie. Întâi întroienești, după care te răzgândești și te topești, lichid, în lacrimi.

P.S. Îmi strălucește un soare mai jos de urechea stângă în timp ce îl citesc pe Miller, goală, în cadă. O fi de vină „La Petite Sophie” ori jur că nu (mai) înțeleg nimic.